“Sa cucerim Praga!”

Proiectul istoric din 2010 al asociației RomStud Cultural Dosciver continuă în fiecare an conducând noi participanți către “orașul celor 100 de turnuri”. Praga, una dintre cele mai populare destinaţii din Europa Centrală, ne fascinează prin arhitectură veche care s-a păstrat excelent mai bine de 600 ani şi prin cultura extraordinară pe care acest oraş o are de transmis.


Consultați GALERIILE FOTO, VIDEO și ARTICOL JURNALISM ale proiectului:


La cererea participanților, așa cum s-a întâmplat în toate edițiile trecute ale acestui proiect, este posibil să se organizeze o escală în Viena (la întoarcerea acasă). În acest fel se trece în portofoliu vizitarea a două dintre cele mai frumoase capitale europene.

Obiectivele acestui proiect cultural

  • vizitarea celor mai importante atracţii din Praga, un adevărat maraton cultural;
  • cunoaşterea unei civilizaţii dezvoltate şi moderne și acumularea cunoştinţelor culturale şi istorice;
  • trăirea unor experienţe unice pentru dezvoltarea participanţilor;
  • proiectarea dorinţei de a schimba în bine România și de a aplica exemplele morale, culturale şi educaţionale pe care le-am observat;
  • extinderea cercului de prieteni (din diferite zone ale țării, dar și din orașul destinației noastre), dezvoltarea comunicării şi a lucrului în echipă;
  • dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba engleză;
  • o parte din suma aferentă plății acestui proiect va fi  direcționată către un orfelinat pentru jucării și hăinuțe sau către o cantină socială pentru a oferi o masă caldă completă unui om al strazii.
  • La finalul proiectului se va emite, la cerere,  o Dipliomă de Participare Proiect Cultural European. Această diplomă este importantă și poate fi prezentată în cadrul altor proiecte asociative sau în cadrul interviurilor profesionale de început de carieră pentru obținerea unui stagiu sau unui job.

Sumarizarea programului de desfășurare al proiectului

  • vizitarea Podului Carol și croazieră ghidată pe fluviul Vltava;
  • cina la restaurant cu specific cehesc, plimbare în centrul vechi: Piața Wenceslas, muzeul Narodni Museum, Piața Carol;
  • vizitarea obiectivelor din nordul orașului: Grădina Zoologică, Grădina Botanică, grădinile Palatului Troja;
  • Pub Crawl Praga: ieșire organizată în pub-uri și în club (Karlovi Lazne: mai multe niveluri cu muzică, cel mai mare club din Europa Centrală și de Est);
  • vizitarea castelului Praga (Praszky Hrad): următoarele obiective sunt deja asigurate prin participarea la proiect: Prague Castle Picture Gallery, Rosenberg Palace, Castle Guard Exhibition, The Story of Prague Castle, conform program desfășurare recomandat din Ziua 3;
  • vizitarea obiectivelor situate pe Dealul Petřín: plimbarea cu funicularul din Praga, “Tour Eiffel Praga” și Muzeul Oglinzilor;
  • se poate vizita, în funcție de preferințe: Muzeul de Ciocolată, Muzeul Torturii, Muzeul de Ceară, Muzeul Comunismului, Muzeul Franz Kafka, zidul John Lennon, Muzeul National, Cartierul Evreiesc.

Costuri şi ce este inclus

Contribuția aferentă proiectului cultural în urma reducerilor de grup aplicate include:

  • cazarea timp de 4 nopţi la hotel de 3* sau 4* în camere duble şi triple;
  • mic dejun bufet suedez asigurat ;
  • transport cu autocarul dus-întors pe ruta Bucureşti-Praga ;
  • bilete de intrare asigurate la obiectivele Prague Castle Picture Gallery, Rosenberg Palace, Castle Guard Exhibition, The Story of Prague Castle, conform program desfășurare din Ziua 3;
  • îndrumare pentru vizitarea oraşului pe parcursul călătoriei;
  • materiale informative RomStud;
  • Obiectivul social al asociației RomStud Cultural Discover: prin participarea ta la acest proiect oferi o masă caldă completă unui om al strazii sau haine și jucării copiilor unui orfelinat/centru de plasament. Mulțumim pentru implicare!